luni, 23 martie 2015

Vremea s-a încălzit, iar în weekend parcurile au fost mai mult deât pline de tot felul de oameni care au ieşit sp respire puţin aer proaspăt de primpvară.

Natura a prins viaţă, iar toate locurile care erau gri şi posomorâte au prin culoare, un verde viu care anunţă începerea primăverii.

Totuşi astenia de primăvară îşi spune şi ea cuvântul. Multă lume suferă de stări ciudate atunci când se iese din iarnă, iar eu sunt una dintre acele persoane.



Tot weekendul nu am făcut altceva decât să stau în pat şi să mă uit la televizor, sau să mă joc pe calculator jocuri cu maşini unity.

Stările mele au variat în mod continuu, de la dureri de cap sau sări de vomă, până la energie cu care nu ştiam ce să fac pentru că mintea mea nu mă asculta. Venind vorba despre minte, psihic, aseară am urmărit meciul Sionei Halep de la Indian Wells. Deşi toată lumea o dădea învinsă, psihicul extraordinar al sportivei românce a reuşit să demonstreze tuturor ce înseamnă să nu te laşi niciodată bătut. Adevrsara ei mai avea nevoie doar de două puncte pentru a câştiga meciu, iar în acel moment totul a luat o cu totul şi cu totul altă întorsătură.

Dar pentru un astfel de psihic trebuie foarte mult antrenament, foarte mult exerciţiu şi nişte oameni care să ştie să te înveţe cum trebuie să lucrezi cu mintea ta tocmai pentru ca aceasta să nu cedeze, să nu te lase atunci când ai cea mai mare nevoie de ea, atunci când trebuie să te concentrezi şi să dai din tine tot ce ai tu mai bun.

În lumea sportului, acolo unde adversarul este tot timpul pe tine şi doreşte să te domine, aşa ceva poate face numai un adevărat campion, iar Simna Halep este din ce în ce mai bună, din punctul acesta de vedere. Bravo Simona!

miercuri, 18 martie 2015

Nu, nu s-a inventat, cel putin nu inca. Dar tare mi-as dori, asa cum unii barbati isi doresc o femeie gonflabila, sa se inventeze masina gonflabila. Asa as scapa de chinul zilnic de a gasi spatiu de parcare, dimineata cand ajung la munca si seara cand ajung acasa.



As scoate dopul si gataaa. As pleca acasa cu masina sub brat cu un zambet sau un ranjet de satisfactie la gandul ca o multime de saraci oameni ai muncii cauta disperati un loc de parcare in fata blocului… Daca ma citeste vreun inventator l-as ruga sa incerce. Poate ca voi avea si eu reducere la cumparare, pentru idee…

luni, 16 martie 2015

S-a luat. Si nu sunt eu nici de data asta. De fapt nici n-am incercat. Asa cum spunea cineva, loteria asta a noastra, 6 din 49 nu este decat o alta modalitate, pasnica ce-i drept, a statului de a ne mai lua niste bani din buzunar. Un fel de impozit pe care il platim fara sa fim obligati. N-am castigat niciodata la loto, cel mult am avut 3 numere pe bilet. O data am avut sase, dar comparam numerele de pe biletul jucat cu cele pe care le jucasem si m-am bucurat degeaba pentru o secunda…



Deci, cum spuneam, s-a luat premiul cel mare. Si daca l-a luat Elodia, cum spuneam pe alt blog? Oricum, mai bine fara banii aia… Cred ca te ticnesti un pic in clipa in care afli ca ai castigat un asemenea purcoi de bani… Ca sa nu mai zic cati dusmani iti faci brusc… Cred ca as sta numai la regim hotelier Bucuresti, ca sa ma bucur si eu de banii castigati fara munca.

Sarac si cinstit! Uite-asa, mare dreptate avea domnul…

marți, 10 martie 2015

Cristale

martie 10, 2015 0 Comments
Da… 500 de euro suvita cu cristale Swarovsky, 1000 de euro tatuaj la baza genelor, 2000 de euro gene false batute cu pietre Swarovsky. Cum mama dracului sa-ti pui gene false cu cristale Swarovsky? Pana la urma isi vor bate Swarovsky si in fund, in nas, in omusorul din gat, in retina, in talpa, in ficat, bila si rinichi, ca sa aiba pietre la rinichi, dar sa fie Swarovsky.



Cred ca imi voi lasa mustata si barba si imi voi implanta pietre Swarovsky in suvite. As arata cool, nu? Plus ca la mine ar fi naturale, nu false, ca genele aleia de la Bambi. Ma voi tatua intr-un loc anume, ca sa fie neagra, ca tot se spune despre negri ce se spune… Imi voi implanta silicon in burta si ma voi tunde zero, pentru ca burtosii cheliosi sunt la mare cautare (deh, burta - prosperitate)…

Follow Us