Sfarsit de an scolar - part 1

  Iata ca a venit vremea sa inchei si eu inca un pas din viata mea. Clasa a 10-a. Desi in jurul meu s-au intamplat lucruri mult mai valoroase decat terminarea anului meu scolar, eu tot nu pot sa nu ma uit cu atentie in urma si sa imi dau seama ca anul acesta a fost cel mai bun pentru mine. Cu o medie mai mult sau mai putin buna, cu multe absente dar atentie mare la ore am reusit sa merg ascendent, asa cum trebuie. De acum un an m-am maturizat extraordinar de mult. Nu mai sunt fetita aceea mica si naiva care crede pe oricine, care nu are nici o ocupatie in afara de a lenevi si a sta pe internet. Nu. Este incredibil cum si cat de mult ne putem schimba atunci cand ni se intampla o chestie urata. Eu de exemplu am suferit din cauza unei iluzii. Credeam ca iubesc, eram cu capul in nori tot timpul si pana la urma am suferit ca un caine. Nu cred ca m-as fi putut ridica din pasa proasta daca nu era mama alaturi de mine, ca intotdeauna, si daca nu imi atragea atentia asupra lucrurilor bune din viata mea. Faptul ca am o familie minunata, doua surori frumoase si destepte care intotdeauna imi vor fi alaturi, doi parinti care spre deosebire de oamenii din jur, nu ma vor trada niciodata si ma vor sustine in tot ceea ce fac. Si simpla ei imbratisare si vocea tandra in momentul in care credeam ca lumea s-a sfarsit pentru mine, au fost mai mult decat binecuvantate. Ii multumesc pentru asta. Ii multumesc pentru faptul ca a avut grija de mine in ciuda faptului ca nu am fost nici un elev model si nici o fiica exemplara. Acum dupa toate incercarile prin care am trecut, punand la socoteala nu numai testele la care am fost supusa de-a lungul anilor in liceu alaturi de scumpii mei colegi, dar si aceasta experienta urata din vara, simt ca sunt mai echilibrata. Mai independenta si poate chiar mai rationala. Pot privi totul la rece si nu multe ma mai impresioneaza. Ceea ce insa ma doare este faptul ca din cauza unui nenorocit nu am mai reusit sa am incredere in persoanele care chiar voiau sa ma ajute, si astfel m-am insingurat. Mi-o fi facut bine inchiderea asta in mine? Poate da, poate nu. Totusi nu vad si nu am vazut niciodata lumea in alb si negru. Pentru mine conteaza diversitatea, culorile si astfel pot sa imi spun ca exista o cale de mijloc dar pe care la momentul acesta nu o pot identifica. Asadar, asa cum am inceput acest post … M-am maturizat. Am mai crescut cu un an si ma simt ciudat. Ma simt nepregatita pentru ceea ce urmeaza. La mine este mai dificil pentru ca sunt la un liceu de arte plastice, unde in clasa a 11-a ne alegem sectia pe care vrem san e specializam: grafica, design ambiental, pictura, desen s.a. La inceputul anului eram ferm convinsa ca vreau design ambiental, sa fiu arhitecta ca tata. Sau mai bine zis … sa ma fac designer de interior, ca tot ma pasioneaza acest subiect. Acum, sunt la sfarsitul anului si imi dau seama ca nu m-am pregatit deloc pentru ceea ce voiam. Cand am dat de toti elevii care voiau la sectia cu pricina, cati se bat pentru cele 12 locuri m-am facut alba la fata. Nu numai ca mi-a venit sa lesin, subestimandu-ma profund, dar am fugit. Am fugit de mine si de toti ceilalti si intr-un final m-am decis sad au la altceva. Scenografie. Cum e acolo? Nu stiu. Voi reusi sa intru cu media pe care o am? Nici asta nu stiu. Dar nu de aceea ma simt nepregatita, sau nu numai din aceasta cauza. Este vorba si despre despartirea de colegii pe care i-am avut din clasa a 5-a si pana acum. Fiecare va merge la sectia pe care si-o doreste sau la care intra in urma mediei pe care si-a facut-o in acesti doi primi ani de liceu … Dar eu? Ce se va intampla cu mine? La inceputul anului eram fericita ca voi scapa de cei care m-au chinuit, m-au incoltit si mi-au facut numai rele. Acum insa gandesc altfel. Imi dau seama, ca si ei de altfel, ca se mai incheie o perioada si nu ne vom mai vedea atat de des ca pana acum. Ne-am obisnuit unii cu altii si chiar daca nu vrem o sa ne fie dor, sunt sigura ca nu numai mie. Mi-e teama de nou, mi-e teama ca nu voi fi capabila sa imi fac noi prieteni si voi ajunge din nou sa fiu incoltita. Desi vreau sa fac totul altfel, sa abordez viata mult mai bine decat am facut-o pana acum continuu sa-mi fie teama. De ce? Poate m-am deprimat vazand-o pe sor-mea care a terminat liceul si care va intra la facultate, va fi intr-un mediu cu totul nou. Nu stiu. Din nou si din nou, nu stiu ce sa spun, ce sa fac, ce se va intampla cu mine. Este interesant cum nu ajunge sa-ti fie teama decat in ultimul moment. Asa cum se intampla inaintea examenelor cand nu te poti concentra decat in ultimul moment cel mai bine, desi unii sunt altfel, eu asa am fost dintotdeauna si ma urasc pentru chestia asta. Iti dai seama ca nu mai ai timp, ca totul se poate spulbera intr-o clipa daca nu esti atent si trebuie!! Trebuie sa faci ceva … dar acum … eu nu stiu ce pot face bun pentru mine. Nu voi da nici o proba pentru scenografie, nimic. Totul va fi in functie de medie. Totul pe calculator. As vrea sa cred ca totul va fi bine. Acum nu pot gandi limpede. Nu am dormit bine azi-noapte, dimineata am fost la festivitatea surorii mele care a terminat liceul si a fost mai mult decat epuizant sa stau in picioare aproape doua ore si alte aproape 3 in masina, asteptand sa iasa sor-mea mica de la scoala, din nou sa iasa sor-mea mare si tot asa … Ma intreb cum sunt oamenii maturi care muncesc toata ziua.. cum mai sunt in stare sa gandeasca a doua zi la serviciu si sa mai si munceasca? E clar ca inca nu m-am maturizat suficient. Am 16 ani si 4 luni si nu ma simt pregatita pentru clasa a 11-a si totusi simt ca trebuia sa se termine pana la urma si acest cliclu. Offf… Maine dau test la matematica pentru ca am o singura nota (mare oricum, dar vreau una si mai mare) sis per din toata inima sa-mi mearga bine ca sa-mi fie incheiata situatia. Sunt obosita, deprimata si nici nu stiu ce-am putut sa scriu mai sus. Deprimarea m-a impins sa scriu, sa ma detasez un pic, sa privesc totul la rece, desi in urma cu cateva minute ii spusesem mamei ca sunt satula sa mai scriu despre mine. Poate toate inseamna ceva sau poate nu ….