.png)
Iarasi un subiect relativ fierbinte al zilelor trecute pe care nu am vrut, in prima faza sa-l atac. Dar am revazut aseara un film care mi l-a reamintit. Filmul e mai vechiut, mare parte dintre voi cred ca l-au vazut : “John Q”, in care fiului lui Denzel Washington i se refuza un transplant de cord datorita faptului ca nu erau asigurati si nici nu puteau acoperi pretul ( si este “pretul”, nu costurile sau cheltuielile) unei asemenea operatii. In disperare de cauza omul ia ostatici un grup de aflat intamplator in spital si negociaza din postura de terorist dreptul fiului sau la viata. Acuma, odata introducerea facuta, probabil ca banuiti continutul postarii : transplantul renal de care a beneficiat, peste rand, sarind lista de asteptare, actorul Alexandru Arsinel. Pentru a ma face inteles exact, voi incepe prin a va “dezvalui” cine este pentru mine Alexandru Arsinel : vesnic siamez in actul artistic cu la fel de celebra Stela Popescu cu care a impartit frateste presul rosu de la intrarea in incapatoarea grota a actorasilor de mana a taspea ( unde “t”≥ 2). Ca termen de comparatie, as fi fost tentat sa- i incadrez pe cei doi in categoria actorilor de comedie tip “Vacanta Mare” in timp ce greilor genului le-as fi rezervat categoria “Divertis”, dar cred c-as fi comis o nedreptate, fiindca inclusiv la “Vacanta Mare” am intalnit texte mai incarcate de inteligenta decat in sketch-urile celor doi. Dealtfel, unele dintre textele de la “Vacanta Mare” (ce-i mult nu tocmai multe) chiar mi-au placut, in timp ce de la cei doi n-am retinut-o decat pe Stela batand la o usa in rolul de tanti Aglaia. Rol in care, ca de fiecare data, imparte celebritatea. Cu un papagal. Alexandru Arsinel a ajuns celebru datorita unui singur tip de personaj care i se potrivea, ce-i drept, manusa. Altceva, un alt caracter, o alta tipologie, cu alte trasaturi comportamentale, de atitudine sau de limbaj, nu a incercat. Cam putin pentru un actor care se respecta, suficient pentru un actoras de teatru de revista provincial sau de emisiuni de divertisment. Genul de actor care nu poate fi “predat” la scolile de actorie decat foarte succint, en-passant, cat sa se stie ca a existat si el. Despre care afli totul, absolut totul, urmarind fie si-o singura reclama la Catena : “Aveti card de pensionar ? Nu, de student !”. Daca ma deranjeaza lucrul asta ? Daca e un motiv suficient pentru a-l blama si condamna ? Nicicum. Alexandru Arsinel nu este o persoana dezagreabila. L-am cunoscut si personal, impartind o masa ca invitati ai patronului unei terase din Eforie Nord cu ceva mai multe veri in urma. El si cu Stela Popescu aveau spectacole seara si o parte din noapte, la mai multe restaurante, baruri si hoteluri de pe litoral, alaturi de alti artisti si reprezentatia de la acea terasa era punctul terminus a prestatiilor lor cotidiene. 
De aceea au ramas mai mult, la un sprit prelungit pana spre zori si ei doi si Dorobantu si Cristina Stamate si inca altii pe care nu mi-i amintesc acum. Cei pomeniti erau in stanga si in dreapta mea, Stela si Arsinel in fata, de aceea amintirile sunt mai exacte. Si pot spune ca Arsinel este o prezenta mai mult decat agreabila. Genul de om langa care te simti bine. Deschis, reconfortant. Are ceva din bonomia unui bunic. In acea seara l-am auzit si cantand si a fost o surpriza placuta pentru mine. Dar de aici si pana la a-l include, Madalin Voicu- dixit, in “patrimoniul national”, apai e cale lunga, dragii mei. Din aceasta cauza, felul in care a ocolit lista de asteptare, nu imi pare suficient si nici scuzabil. Si nu il depunctez nici la capitolul varsta, desi poate la 20 si ceva de ani ai putea avea pretentia la un alt tratament decat cineva care “si-a trait traiul si si-a mancat malaiul”. Gravitatea bolii e un alt subiect sensibil : domnului Arsinel i-au fost transplantat rinichii unui donator desi era departe de calvarul unei dialize zilnice. Nici pe acesta nu am sa il comentez. Mi-ar fi placut insa sa aflu de la Dumnezeii care tin acea lista de asteptare ca Arsinel era singurul dintre cei aflati in suferinta compatibil cu organul i s-a transplantat. Sau macar ca gradul de compatibilitate era mai ridicat decat al altora. Dar nu am auzit acest lucru. Si din aceasta cauza, o fapta nobila a unor oameni realmente deosebiti cum sunt medicii chirurgi, apare manjita de polemica unei simple mangle mioritice orwelliene in care “toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decat altele”. Sa nu ma intrebati ce as fi facut eu daca as fi fost in situatia lui Arsinel. Am sa ofer un indiciu afirmand ca imi este draga viata. Dar am sa spun si ca respect dreptul la viata al altora. Ar fi fost, deci, teribil de greu. No, acum stiind ca majoritatea cititorilor acestui blog sunt domnisoare si doamne, incerc sa le impac pe cele pe care postarea mea este posibil sa le fi suparat, citand (din memorie) sfaturile pe care in “John Q”, Denzel Washington i le da fiului sau crezand ca va muri si ca acesta va creste fara a-l avea in preajma : “Acum esti mic, dar cand vei creste si vei cunoaste fete si femei, sa te porti intotdeauna cu ele ca cu niste printese, pentru ca asta sunt”.
De aceea au ramas mai mult, la un sprit prelungit pana spre zori si ei doi si Dorobantu si Cristina Stamate si inca altii pe care nu mi-i amintesc acum. Cei pomeniti erau in stanga si in dreapta mea, Stela si Arsinel in fata, de aceea amintirile sunt mai exacte. Si pot spune ca Arsinel este o prezenta mai mult decat agreabila. Genul de om langa care te simti bine. Deschis, reconfortant. Are ceva din bonomia unui bunic. In acea seara l-am auzit si cantand si a fost o surpriza placuta pentru mine. Dar de aici si pana la a-l include, Madalin Voicu- dixit, in “patrimoniul national”, apai e cale lunga, dragii mei. Din aceasta cauza, felul in care a ocolit lista de asteptare, nu imi pare suficient si nici scuzabil. Si nu il depunctez nici la capitolul varsta, desi poate la 20 si ceva de ani ai putea avea pretentia la un alt tratament decat cineva care “si-a trait traiul si si-a mancat malaiul”. Gravitatea bolii e un alt subiect sensibil : domnului Arsinel i-au fost transplantat rinichii unui donator desi era departe de calvarul unei dialize zilnice. Nici pe acesta nu am sa il comentez. Mi-ar fi placut insa sa aflu de la Dumnezeii care tin acea lista de asteptare ca Arsinel era singurul dintre cei aflati in suferinta compatibil cu organul i s-a transplantat. Sau macar ca gradul de compatibilitate era mai ridicat decat al altora. Dar nu am auzit acest lucru. Si din aceasta cauza, o fapta nobila a unor oameni realmente deosebiti cum sunt medicii chirurgi, apare manjita de polemica unei simple mangle mioritice orwelliene in care “toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decat altele”. Sa nu ma intrebati ce as fi facut eu daca as fi fost in situatia lui Arsinel. Am sa ofer un indiciu afirmand ca imi este draga viata. Dar am sa spun si ca respect dreptul la viata al altora. Ar fi fost, deci, teribil de greu. No, acum stiind ca majoritatea cititorilor acestui blog sunt domnisoare si doamne, incerc sa le impac pe cele pe care postarea mea este posibil sa le fi suparat, citand (din memorie) sfaturile pe care in “John Q”, Denzel Washington i le da fiului sau crezand ca va muri si ca acesta va creste fara a-l avea in preajma : “Acum esti mic, dar cand vei creste si vei cunoaste fete si femei, sa te porti intotdeauna cu ele ca cu niste printese, pentru ca asta sunt”. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu