Ma vad nevoit sa recunosc rusinat, atat cat ma pot eu rusina atunci cand ma rusinez – adica nu intr-atat incat sa cad la pat cu comprese imbibate in otet pe frunte si un termometru infipt teatral, dar invers, in gura, dar suficient cat sa-mi pictez fastaceala pe obrajori in nuanta discreta a unui fond de ten aplicat pentr-un machiaj de zi, recunosc deci, ca de la asta am plecat :oops: , ca mi-am prins rau de tot urechile atunci cand am citit, marti, cele 12 – hai sa le spun “chestii”, propuse de clubul Psi pentru “duzina de cuvinte” de sambata aceasta. Si am fost nevoit sa lecturez insiruirea de cuvinte de doo ori. Prima oara n-am inteles nimic, a doua oara chiar mai putin de-atat. Ce-i drept, s-a incercat un procedeu deloc subtil de dregere si cosmetizare a busuiocului atunci cand s-a atribuit acestei duzini denumirea de “duzina de cuvinte imposibile”. De parca asta m-ar fi incalzit pe mine cu ceva. :evil: Si intuind probabil ca acest lucru nu va fi nicicum suficient pentru a-mi aduce neuronii facuti knock-out in simtiri, s-a mai adaugat in nota explicativa de pe blogul lui Psi ca asa ceva s-a mai facut. Asa, si ? Ar trebui sa ma simt mai bine stiind asta ? Iote ca nu ma simt mai bine ! I-am lasat Cameliei ( stiu ca prefera un alt apelativ dar ma razbun si eu cum pot :mrgreen: ) un comentariu sub forma unor ochi beliti a mirare. Mi-a trimis un e-mail cu print-screen-urile unui dialog pe Facebook prin care a incercat sa se scuze afirmand ca sunt mai multi membri ai clubului implicati in aceasta betie lingvistica, si ca “nu-i numai matul di vina”. Am putut si eu, parcurgand e-mail-ul, sa constat asta. Dar, again, niciun efect asupra stari i de confuzie amestecata cu un soi de manie proletara care ma cuprinsese. Fiindca, dragul meu mat pervazier : a) cine se scuza, se acuza ; be) daca trei hoti jefuiesc o banca infractiunea de care fiecare dintre ei se face vinovat este aceeasi ca si in cazul in care hold-up-ul ar fi fost “opera” unei singure persoane si ce) recidiva nu diminueaza gravitatea faptelor ci, dimpotriva, se constituie intr-o circumstanta agravanta ! Anyway, pot sa ma mai lamentez eu inca 5 ore si 26 de minute, nimic nu se compara cu prezentarea faptei nude. Iata, deci, “cuvintele” propuse : dezmat, psiridus, exasperante, iarnarcotic, vienelar, iubilura (asta nici macar nu-mi place cum suna desi inteleg cate ceva din logica alaturarii), corolarma, vaztuneric, asigurmand, olimpotab, curcosaur (singurul care nu se inscrie in, hai sa fortam lucrurile si sa-i zicem, “logica” insiruirii) si canelurida. Si daca tot am inceput prin a ma declara rusinat, continui pe aceasta linie si marturisesc, cu toata smerenia de care este capabil un crestin de duminica, ca nu am postat pana ce nu au aparut cateva postari pe tema asta la care sa pot trage, cu discretia unui elefant care impleteste fulare, cu ochiul. Apoi, m-am incordat si a iesit asta : Oda si ridicari in slavi, Dar nu mai sus de inaltimea unui corcodus, Prea fericitei cazne pusa-n tavi De 4-5 ghidusi Pe care am sa-i gratulez cu numele de … psiridus. Din corolarma unui vinovat dezmat Jucata intr-un teatru la care n-am bilet, Nascut-a-ti dintr-o gluma sau poate din ambat, Un dublu tri-cvartet, Unind in slova sensuri cat s-ametiti mai rau, un ametit poet. Imi sufla-n vele aspru cu-vantul iarnarcotic Soptind exasperante ca am s-ating un mal, Asigurmand hranindu-mi cu portii de psihotic O ravna de hamal Ce cara o duzina de saci ingreunati de-un aer anormal. Simtit-am mana-mi grea, ca o olimptab-leta Ce duce-n spate dorul unor taste decente. Zaresc in vaztuneric doar forma desueta A unor dansuri lente, Scalambaieli ce-mbraca, nerusinat dar tandru, pretentii de balete Si ca un curcosaur lovit de iubilura Dintr-o canelurida zambind dulce amar. Nascut-am greu aceasta lirico-creatura Cu iz aristocratic de zid vienelar. Si-acum va pup pe gura, formal clientelar. Gasiti-i voi un titlu ca astea doua ore in care mi-am forcepsat neuronii, se traduc acum in imposibilitatea de a mai procesa lingvistic in vreun fel. Daca abilitatea de a te exprima ar avea ca unitate de masura Vanghelia, o eventuala masuratoare care mi s-ar face acum ar dezvalui ca nu depasesc 17-18 milivanghelii. Adica aproape de coma. Au mai scris : Vienela, Scorpio, Sonia, Ioana Soglu, Bogdan, Adriana1, Comicultural, Calatoria perfecta, Griska, Anacondele, Carmen Pricop, Adriana2, Roxana, Vavaly si Vladen. Si, da, Psi, pe care o consider in continuare principala vinovata pentru asta !
joi, 3 mai 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu