“Omul dupa prieteni se cunoaste” Din ciclul “Cogito”: Prietenie.

Bine ati venit pe la mine. Am scris aici aseara, spontan ca de fiecare data, un text. Cand m-am asezat la birou, nu stiam nici despre ce voi scrie, nicidecum nu speram ca articolul sa aibe reactiile imediate si atat de vii cum le-a avut. Nu sunt un blogger de mare talent, asa ca mi se pare cinstit sa recunosc ca m-a naucit pentru cateva zeci de minute “succesul” acesta neanticipat. Am intrebat-o pe colega noastra de blogosfera si prietena mea, Lorelay, daca intelege de ce mi-a multumit Psi.(Prietena mea, si a voastra cat mai curand nadajduiesc, Lorelay,este cea care ma face atenta la textele voastre pe care trebuie musai-musai sa le citesc.) Ne-am dat cu presupusul. “Ioana, mi-a zis, de cand esti tu in club (psi), ti-a lasat vreodata cineva vreun comentariu neprietenos?” “Nu, am recunoscut.” Si am inteles: ne place sa ne exprimam in virtual, mai ceva ca-n realitate, bunatatea noastra, care ESTE REALA, chiar este. Ne place sa ne apreciem intre noi, sa sentimentalizam, sa zidim. Aici nu avem de impartit nimic, este o lume paralela in care suntem liberi sa fim afectuosi, suntem chiar datori sa fim. Daca nici in aceasta alta lume… Da, ne alintam, ne incurajam, ne sprijinim si nu de putine ori, ne iubim.Nu suntem falsi, pentru ca nu exista miza, nu avem obligatia sa periem, n-ar trebui s-o avem, cel putin, EU nu resimt o astfel de obligatie. Cred in cuvintele bune ale celor care ma vizitati si sper ca si voi sa credeti in ale mele. Proverbul turcesc de azi, l-ati vazut in titlu, este: “Omul dupa prieteni se cunoaste.”. As vrea tare mult sa fiu judecata si-n functie de prieteniile de care ma bucur in blogosfera. Stiu eu ce stiu. Numai bine.