40. Pe picior de plecare

Imi pare bine ca am venit aici, in Lisabona. Am vrut sa vin. Imi pare rau ca nu am plecat dupa o luna. Nu imi pare rau ca am avut curajul sa incerc. Cel mai mult imi plac oamenii de aici, care de fapt, nici ei nu sunt de aici. Am invatat o limba straina…portugnol(asa o numesc portughezii.)E un amestec obtinut in urma cursurilor de portugheza si vorbitului cu spaniolii. Multa lume nu stie limbi straine, si de-abia dupa 3 luni am reusit sa vorbesc si eu ceva mai serios decat salut, etc…. As mai fi ramas un semestru, chiar pe banii mei, daca as fi avut discipline si specializarea mea. Dar nu am avut, asa ca, voi incheia doar un semestru, probabil tot pe banii mei. A aparut un job de barman. La prietenii mei din ONG erasmus… Mi-au dat vestea buna, sa-mi pun repede CV-ul. Uitasera de la atatea nopti albe ca plec in curand. Cred ca trebuie sa ascult cateva manele cu norocul, ca de cand m-am lasat de ele, imi cam lipseste. Asa de multa lume noua vine la camin. De la centrul de mobilitate de aici, le da mailurile noastre,  ale romanilor si ne roaga sa vorbim cu ei, poate ii ajutam.Asta din cauza ca stiu ca putem vorbi romana, engleza, franceza, spaniola, portugheza si in caz de urgenta ne intelegem si cu italienii pentru cateva sticle de bere. E prima data cand ma simt in plus in situatia in care vad ca prietenii mei care raman aici 2 semestre isi fac prieteni noi dintre noii veniti. Dar imi revin repede cand imi aduc aminte de it goes on si de these people are not my friends, we only walk together for a while. Share this: Facebook