marți, 30 martie 2021

Vinuri Chardonnay pe care le poti incerca

Daca esti un impatimit al vinului alb, atunci sunt sanse mari ca Chardonnay sa fie preferatul tau. Strugurii provin din regiunea Burgundia a Frantei si beneficiaza de conditiile ideale de clima si sol in viile Budureasca, astfel ca acesta poate fi locul in care sa gasesti vinuri Chardonnay care sa te cucereasca instant.

In general, vinurile obtinute din struguri deChardonnay ascund note de citrice, fructe tropicale si accente de stejar, daca vinul a fost invechit la baric. La Crama Budureasca s-a acordat o atentie sporita obtinerii unor vinuri Chardonnay de inalta calitate care sa ajunga in topul preferintelor tuturor romanilor iubitori de vin alb.

Astfel, Chardonnay din gama Budureasca Premium este un vin special, iar totul a inceput prin alegerea celor mai frumosi chiorchini de struguri. Fermentarea a jumatate din vin a avut loc in butoaie de stejar romanesc si frantuzesc, fapt care reprezinta un mic detaliu, dar care face diferenta si care duce la atingerea calitatii superioare. Strugurii s-au cules la coacere deplina, atunci cand au fost aurii si translucizi, provenind de pe parcele diferite, fiecare cu propriile caracteristici care mai apoi sa se oglindeasca in vin. Lemnul baricului si ulterior sticla in care se invecheste pret de cateva luni matureaza vinul care devine fin si capata o savoare placuta, drept dovada fiind premiat la nenumarate competitii de profil din tara si din strainatate.


Vinul este de un galben pal interesant, avand nasul intens si aromatic de fructe tropicale si fiind completat cu accente de agrise. Corpolenta este ideala, aciditatea proaspata, iar gustul de fructe tropicale coapte se afla in deplina armonie cu finalul lung si cremos, ceea ce face ca fiecare pahar cu acest vin sa fie o experienta cu adevarat speciala. Se poate servi alaturi de mai multe preparate, astfel ca Chardonnay din gama Budureasca Premium poate veni in completarea mesei atunci cand servesti somon la gratar, fructe de mare, paste, risotto cu legume, dar si branzeturi moi. In schimb, pentru a fi pus cu adevarat in valoare se recomanda servirea sa la o temperatura intre 12 si 14 grade.

White din gama Noble este un alt vin special din portofoliul Cramei Budureasca. Acesta este obtinut din amestecul perfect a trei soiuri de struguri albi, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc si Chardonnay. Fiecare dintre acestea au un cuvant greu de spus ca atare, motiv pentru care gasirea unui echilibru nu a fost tocmai cea mai usoara sarcina. Totusi, strugurii s-au adaptat foarte bine la conditiile viilor Budureasca si se bucura de cel putin 2000 de ore de soare pe durata anului, fiind culesi manual, la maturitate deplina. Zaharul cumulat pe cale naturala permite obtinerea unei concentratii medie de alcool care sustine personalitatea puternica a cupajului. Vinificarea are loc separat pentru fiecare dintre soiurile de struguri, astfel incat sa poata fi puse in valoare calitatile acestora.

Suntem incantati astfel de un vin cu o culoare galben auriu ce se remarca prin aromele sale de fructe tropicale si flori de iasomie specifice soiului de struguri Muscat Ottonel. Sauvignon Blanc si-a lasat amprenta asupra acestui vin prin prospetime si gustul intens de mango si cantalup, alaturi de aciditatea placuta. White din gama Noble este completat de Chardonnay prin corpolenta medie si notele de stejar si vanilie care se obtin in urma procedurii de batonnage ce se aplica pe durata fermentatiei. Se poate consuma alaturi de preparate din peste, fructe de mare, pui sau legume, temperatura ideala de servire fiind intre 10 si 12 grade.

Calitatea acestui vin este confirmata si de premiile obtinute la cele mai prestigioase competitii de profil organizate in tara si in strainatate.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow Us